Publicat în Luna

Dimineață

astăzi răsăritul are obloanele istovite
şi nu-i mai ajunge lumina
să-mi scuture dorul din ochi.

am visat că eram cu o iubire mai tânăr
şi nu ştiam
că o eclipsă de cuvânt
poate durea atât de mult
încât inima să-mi scrâşnească din coaste
până devine o lună
cu ochi căprui.

aș fi vrut să plouă,
așa versurile ar fi ieșit
de sub teama poeziilor nescrise
să-și ia din fiecare picătură
câte o voce
care să le desfunde urechile,
să-ți poată contura mai adânc numele
din decibelii chemărilor mele.

dar e doar o altă dimineață desuetă
în care sorb lumea
din forme insipide de dragoste,
fără să știu
de ce mi-e totul numai început de toamnă,
de ce mereu o lacrimă alunecă spre noi
sau cum de pielea mi-e plină de răsaduri
din care înflorește neîncetat
atingerea ta.

Autor:

eu te tot clădesc pe o patimă de viaţă, cu savoarea ultimei iubiri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.